Bilantul inundatiilor pentru societatile de asigurari

Societăţile de asigurare din România au deschis 719 dosare de daună ca urmare a inundaţiilor produse în ţara noastră în luna iulie a.c., arată datele raportate până în prezent de către acestea, la solicitarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

Toate aceste dosare de daună avizate sunt aferente asigurărilor generale, astfel:

  • 57 dosare de daună aferente contractelor încadrate în clasa de asigurări III-„Asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare”;
  • 657 dosare de daună aferente contractelor încadrate în clasa de asigurări VIII-„Asigurări de incendiu şi calamităţi naturale”;
  • 5 dosare de daună aferente contractelor încadrate în clasa de asigurări IX-„Asigurări de daune la proprietăţi”.

 

Valoarea totală a rezervelor de daună constituite pentru aceste dosare (reprezentând valoarea estimată a despăgubirilor ce urmează să fie plătite asiguraţilor, conform contractelor încheiate cu societăţile de asigurări) este de 15.732.957 lei.

Cea mai mare pondere este deţinută de rezervele de daună constituite pentru dosarele aferente asigurărilor din clasa de asigurări VIII, respectiv de 94,2%. Rezervele de daună constituite în urma inundaţiilor pentru plata despăgubirilor, conform contractelor din clasele de asigurări III şi IX, reprezintă 3,4%, respectiv 2,3% din total.

 

21 august 2008